2009.02.09 (b) Culori despicate

M-am întrebat, am căutat - al vieții sens sau rost;
Şi am simțit că, deși toate nu-s atât de roz,
Nici neantul, nici calea | înspre pururi negru van
Nu sunt (cel mai) de preț, și-îmbrățișez speranța vag
Că de-a sorții menire ne vom apropia ades.
N-as năzui spre-al ei supraestimat sens,
Ci îi conserv şi tind a-i îngroșa al său contur,
Căci este hâd tot ce o străjuie frumos în jur,
E nebunie, ca atunci când de rațiune o pătrunzi
Şi vrei să lupți, și știi că pierzi și te afunzi
S-o-ntini cu cifra, când sensul alb îi cercetezi,
În van când te întrebi ce va fi mâine, pierzi,
Când nu simți ce e azi, când negi s-o afli pana-n miez
Acum; când îi desfaci culoarea şi-o prefaci dedus
În ițe de-alb și negru toarse - pe al minții fus;
Pălită de cunoașteri concrete-n fire sure
Se schimb-apoi în negru, în negru va apune.
Iar când în frământare te socoți: cum? unde? când?
Întreabă-te-astfel de-al ei rost, şi nu ce-i soarta-n gând.
Real nu căuta doar în cunoașteri, materializând;
Natura-ți rade-n fata când o recroiești concretizând <--15 mar)
Abstrage vieții rațiunea, nepătruns de gând,
Tot astfel simte-i clipa și n-o gândi-ndelung.